La data de 14 octombrie 2026, între orele 17:00 și 21:00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – Serviciul Rutier, împreună cu colegi din Poliția Municipiului Miercurea Ciuc, au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței în rândul conducătorilor de biciclete și vehicule pe două roți în bazinul Miercurea-Ciuc.Scopul principal a fost verificarea respectării normelor rutiere, prevenirea accidentelor și depistarea celor care conduc sub influența alcoolului.
În urma controalelor, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.000 de lei.Dintre acestea, 63 au vizat conducătorii de biciclete, pentru diverse abateri.Au fost sancționați 9 pentru conducere sub influența alcoolului, 11 pentru lipsa sistemelor de iluminare sau elemente reflectorizante pe timp de noapte, și 26 pentru deficiențe tehnice ale sistemelor de direcție și frânare, lipsa luminilor obligatorii sau a elementelor fluorescent-reflectorizante.În plus, un biciclist a fost sancționat pentru traversarea pe trecerea pentru pietoni, iar 16 alte contravenții au fost constatate în rândul bicicliștilor.
Citește și: CS Miercurea Ciuc a învins Sportul Studențesc cu 15-0 pe Patinoarul Doru Tureanu din Capitală
Polițiștii au mai aplicat 4 amenzi conducătorilor de trotinete electrice, pentru transportul unei alte persoane, lipsa echipamentelor de protecție și deficiențe tehnice.În cadrul acțiunii, au fost reținute două permise de conducere pentru depășirea coloanei de vehicule.De asemenea, au fost efectuate 67 de verificări cu dispozitivul EDAC, controlate 5 autovehicule înmatriculate în străinătate și realizate 74 de testări cu aparatele din dotare.
Poliția recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile și să adopte un comportament preventiv pentru a reduce riscul accidentelor.Conducătorii de biciclete și trotinete trebuie să fie atenți la vizibilitate, mai ales pe timp de noapte, și să verifice starea tehnică a vehiculelor pentru a circula în condiții de siguranță.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
